Mă uit pe ecranul telefonului care sună și văd imprimat în broderia lichidă a ecranului numărul de telefon al domnului profesor Ion Vlad. Gândul care m-a răvășit în acel moment a fost: i-a transmis de peste lumi că mi-ar prinde tare bine în aceste momente grele să-i aud vocea cu modulație gravă și calmă, ca să-mi pot elibera mai ușor sufletul din strânsoarea apelor tulburi ale pierderii unui om apropiat. Era pe 16 martie 2019 în curtea bisericii Greco-Catolice de pe strada Polonă și tocmai ieșisem de la pomenirea de 40 de zile a maestrului meu Ion Brad. Datorită lui avusesem de multe ori prilejul să constat că dictonul „Les amis de mes amis sont mes amis” este o axiomă de valoare ontologică, văzând cu câtă căldură mă primesc și mă adoptă spiritual toți marii săi prieteni, de la Geo Dumitrescu până la Dumitru Micu. De aceea îndemnul „Domnule Corbu Junior, vă rog ca de acum încolo să mă considerați prietenul dumneavoastră” m-a expus unei emoții profunde fiindcă vorbisem adesea cu Ion Brad despre profesorul Ion Vlad și citisem capitolul Un mare cărturar văzut altfel din volumul Aicea, printre ardeleni (2007) despre colegul său de bancă din facultate născut la aproape trei săptămâni după el în același an. De asemenea, știam multe despre debutul lor, truda comună de la Almanahul literar unde prima sa cronică publicată în numărul 8-9 din august-septembrie (reluată și în numărul 8-10 din augustoctombrie) 1952 purta numele Un scenariu cinematografic valoros, semnată Ioan Vlad dintr-o eroare tipografică, și prietenia exemplară dincolo de vreme ce i-a legat, dar nu avusesem fericitul prilej de a-l cunoaște personal până atunci.

Trebuie să mărturisesc că nu am avut niciodată vreo reținere sau sfială vorbind cu acest magistru al teoriei lecturii, profesorul clujean al cărui student mi-ar fi plăcut să fiu, cum și-ar fi dorit, după propria-i mărturie, și doamna Ileana Mălăncioiu, sentiment de care erau pătrunși pe timpuri foștii săi studenți, după cum scria domnul Ilie Rad și el absolvent al Filologiei clujene: Ion Vlad avea renumele unui profesor extrem de exigent, chiar dur, de care se temeau mai ales colegele noastre. Asta se datorează faptului că domnul profesor Vlad este de o franchețe diamantină și nu de puține ori am auzit o frază definitorie pentru profilul său moral: Eu dacă spun ceva, asta cred, iar acest fel direct de a fi corectează viciile unei comunicări de complezență înlăturând barierele. Ce-i drept, am și antrenament, fiindcă nenea Brad (acesta fiind apelativul pe care îl foloseam în dialogurile noastre zilnice) era plămădit din aceeași natură bazaltică, ceea ce nu face decât să confirme înțelepciunea populară: Cine se aseamănă se adună.

Am vorbit de multe ori la telefon până când am avut șansa să-l și întâlnesc pe profesorul Vlad la el acasă, în Cluj, petrecând ceasuri de încântătoare conversație, alături de distinsa sa soție, doamna Carmen, despre alți prieteni comuni, ca delicatul poet Ion Horea sau despre importanți prozatori precum cel prea de timpuriu urcat la ceruri Pavel Dan (atunci am aflat că Eugen Ionescu a tradus în franceză împreună cu Gabrielle Cabrini volumul „Urcan Bătrânul” care a apărut la Marsilia în 1945 sub titlul „Le père Urcan”, o raritate bibliofilă pe meleagurile noastre). Atunci, văzând câtă naturalețe și rigoare comunică simpla sa mișcare în acest spațiu fluid și ascultând judecățile sale care cădeau ca niște sentințe, am realizat de ce Ion Brad spunea: ...îl văd ca pe un vrednic și devotat ostaș rămas pe meterezele culturii și civilizației, lucid, cu ochii ageri în zările trecutului, scormonind minuțios și prezentul..., aprecieri deloc hiperbolice gravate în volumul omagial din 2014 Ion Vlad sub imperiul lecturii, din care tresaltă generoasa dedicație: Sub imperiul Timpului, al cărților și oamenilor care le-au scris, George Corbu jr. e un cărturar! Îl îmbrățișez, Ion Vlad, Clusium, 25 aprilie 2019.

Doresc să-i mulțumesc pe această cale pentru impulsul energetic fecund pe care-l direcționează asupra mea de fiecare dată când mă întreabă la ce lucrez, aducându-mi aminte că nu am dreptul să amân prea mult deconspirarea și altor comori ale colecției mele pe lângă cele dezvăluite cu ajutorul vechiului său prieten și confident Ion Brad, dar și pentru gândurile bune fără istov dăltuite și în alte dedicații care mă onorează.

Cu atât mai mult cu cât unele dintre ele sunt, imprimând unui sens matematic regimul tranzitivității, de a doua speță, întrucât au fost oferite întâi altui prieten al său și prețuitor al înclinației mele bibliofile, profesorul Dumitru Micu de care se simțea foarte legat, ca și de Ion Brad, dovadă că la întrebarea lui Dorin Tudoran din interviul publicat în 1982 în volumul Nostalgii intacte: Ce colegi ați avut?, răspunsul i-a individualizat doar pe ei doi: Printre alții, pe Ion Brad și Dumitru Micu. Ei înșiși prieteni nedespărțiți multe decenii, mă surprind meditând. Iată unele dintre aceste dedicații pe volume care se află în colecția mea grație generozității doamnei Constanța Micu, aflată alături de soțul său, astăzi dispărut și el, printre prietenii apropiați ai familiei noastre.

O inscripție sentimentală pe volumul Aventura formelor din 1996 amintește de aspirațiile anilor de început: Colegului și prietenului Profesorului Dumitru Micu, dorindu-i noi și bune cărți și reamintindu-i de anii care ne-au legat definitiv prin tinerețe și visuri... Cu afecțiune. Ion Vlad, Cluj, 30 noiembrie 1996. Iar la 23 de ani distanță, pe aceeași pagină: Lui George Corbu Junior, impresionat de proiectele și faptele sale întru memoria unor cărturari, cu sinceră admirație. Ion Vlad, Cluj, 11 martie 2019.

Cartea Povestirea – Destinul unei structuri epice (Dimensiunile eposului) din 1972 poartă și ea ecoul aprecierii constante a ilustrului profesor: Lui Dumitru Micu, prietenului și colegului, dascălului și cărturarului pe care autorul acestei cărți îl prețuiește cu statornice sentimente și dragoste. Ion Vlad. Pentru ca apoi să mă încurajeze și pe mine, modestul lor ucenic, Tânărul prieten al promoției 1948-1952 (Ion Brad, Ion Horea și deocamdată Ion Vlad) așa cum mă numește într-o altă dedicație pe volumul Dreapta și necruțătoarea magistratură a timpului din 2017, în încercările mele de a continua să scot la lumină mărturii grăitoare de istorie literară: Lui George Corbu Junior! Arhiva, – memoria spirituală a unor dascăli ai spiritului – e opera unui tânăr pentru care CARTEA și depoziția ei înseamnă ISTORIE a unor destine! Felicitări! Ion Vlad, Cluj, 11 martie 2019.

Mă gândesc cu satisfacție la șansa pe care am avut-o de a mă hrăni spiritual nu doar din cărțile domnului profesor, dar și din oralitatea sa debordantă, fiindcă Domnia Sa este și magicianul care are cheia de aur a cămării unde zac ca niște giuvaieruri detalii de puțini știute referitoare la viețile și operele multor scriitori pe care le pune în evidență cu un farmec cromatic neasemuit. Acum, la ceas aniversar, îi doresc eminentului dascăl să fie alături de noi cât mai mulți ani, pentru a putea și generațiile mai noi, în căutare de modele în traumatizanta postmodernitate, să reflecteze cu osârdie și să se inspire din parcursul intelectual de excepție ilustrat de această strălucită personalitate a culturii române sau cum inspirat invoca mentorul meu Ion Brad tot în volumul Ion Vlad sub imperiul lecturii „Dea Sfântul să-l țină puterile încă multă vreme, să ne putem bucura cu toții de harurile sale binecuvântate!”

Publicat în revista Pro Saeculum, nr. 7-8/2019, pp. 138–140 (PDF).