„Dinu cel neliniștit și impetuos în toate”

Nu bănuiam cât de fidele sunt aceste tușe de portret ale venerabilului Dinu Săraru, pe care doar îl intuiam în zborul slovei mentorului meu, Ion Brad, înscrise pe salba de cronici Teatru românesc și interpreți contemporani (1965): Cred că e vorba de prima carte a lui Dinu cel neliniștit și impetuos în toate! Ion Brad, 2009.

Prima dedicație a neliniștitului, din 1967, suna așa: Poetului Ion Brad, stima, prețuirea și recunoștința autorului. Dinu Săraru, Ianuarie 1967, sentimente vii și după mai bine de 50 de ani, aşa cum atestă și această completare din septembrie 2019, o rememorare a mutării dintr-o garsonieră din Piața Romană într-un apartament nou, cu trei camere, la Piața Iancului, datorate secretarului Uniunii Scriitorilor din acea vreme: Cred că e vorba la mine și de prima casă cu trei camere dată de poetul Școlii de iezuiți de la Blaj. Dinu Săraru, 2019.

Vremuri contorsionate, în care tânărul Dinu Săraru era apărat curajos într-o ședință dramatică la Comitetul Central – într-o zi de Crăciun – după cum ne transmit și aceste ecouri bidirecționale de pe un exemplar unic al trilogiei Dragostea și revoluția (1981): Poetului, romancierului și cărturarului Ion Brad, dar și Omului de nobilă ținută morală căruia autorul acestei cărți îi rămâne dator pentru sprijinul acordat într-o vreme grea. Cu dragoste, Dinu Săraru, 1981, O trimitere la „vremuri grele” care mă onorează și acum. Ion Brad, 2009, și o confirmare adăugată pentru mine: Poetul Ion Brad care mi-a dedicat și o poezie a fost întotdeauna în sufletul meu și alături de mine. Dinu Săraru, septembrie 2019.

Iată și poezia intitulată Confratelui Dinu datată octombrie 2004 și publicată în Poezii inedite (2009), pe care regăsesc emoționanta dedicație: Dragă Juniorule, te rog să primești aceste rătăciri și căutări prin toate vârstele Poeziei ca pe un semn al prețuirii și dragostei mele prietenești de totdeauna, Ion Brad, noiembrie 2009.

Nişte ţărani am fost şi am rămas Din leagăn pân-la ultimul popas Când şi pământu-n braţe ne va ţine Ca mama care m-a ţinut pe mine Copilul ei dintâi, şi încă zece, Din lume mult prea tânără să plece... Cum să uit acest tărâm – bogatul! – Din care îşi potoleşte foamea sacrul?! Şi din urzeala căruia sublimul Trecut al Ţării şi-a ţesut chilimul... În veşnicie se adună anii Ei, împăraţii lutului, Ţăranii... Îngenunchiind cu ei, simţim în gură Gustul pământului, ca de prescură.

În capitolul din volumul Dincoace de munți (2008) intitulat Dinu, Ion Brad relatează cu însuflețire episoadele de mai sus, dar și multe altele, surprinzând dimensiunea poliedrală a celui care a obținut un formidabil succes cu primul său roman, „Niște țărani” (1974), după cum afirma strălucitul critic și istoric literar Dumitru Micu în sinteza Literatura română în secolul al XX-lea (2000). Și cum în biblioteca mea, între marii prieteni al căror ucenic am fost, Ion Brad și Dumitru Micu, nu e decât un autograf distanță, mă bucur să revăd și volumul Crimă pentru pământ (1994) ce ascunde între coperți mărturiile unor afinități deosebite: Domnului Profesor Dumitru Micu, împreună cu sentimentele de prețuire intacte ale autorului. Dinu Săraru, dec. 94, dar și o apreciere encomiastică despre ilustrul cărturar: Ca un ardelean cuminte a fost în ipostaza de critic atât de cinstit cu scrisul meu. Dinu Săraru, septembrie 2019.

L-am cunoscut pe maestrul Dinu Săraru în 2019, îmboldit de peste lumi, așa cum s-a văzut, de Ion Brad și Dumitru Micu, atunci când l-am vizitat acasă împreună cu doamna Rodica Lăzărescu, tainică știutoare a acestor îndemnuri, și am avut parte de o primire călduroasă transformată în timp într-o incandescentă adopție culturală emițătoare de ultrasensibile semnale de prețuire (unele și publice, pe blogul Domniei Sale, unde-mi face uneori cinstea de a mă cita), fasonată de întâlniri și convorbiri telefonice în care rabdă, alături de soția sa, distinsa doamnă Viviana, să-i mai citesc câte o dedicație celebră, minunându-se de râvna mea cărturărească. Tot aripile poleite cu amintiri ale dedicațiilor completează această geografie afectivă din care nu putea lipsi ilustrul cărturar și confident literar al nostru Valeriu Râpeanu, cel ce îmi scria pe primul exemplar, numerotat ca atare, al unei ediții rare a romanului Niște țărani (ce pare a fi „Livada de vișini” a satului românesc, cum spunea regizoarea Cătălina Buzoianu) tipărite la Editura Pro, unde semnează prefața: O semnătură din partea celui ce a avut revelația apariției unui nou prozator în proza noastră. Valeriu Râpeanu pentru George Corbu – Junior, 26 august 2021. La o săptămână după ce autorul îl personalizase printr-o definitorie trimitere heraldico-literară: Mateinului George Corbu Junior, această carte alcătuită de mine ca un spectacol, ediție pe care o iubesc cel mai mult după ediția întâi. Cu admirație, Dinu Săraru, Rusalii 2021. În spatele coperții înfățișându-i pe Dinu Săraru și Năiță Lucean – protagonistul romanului Niște țărani –, o precizare de pe versoul filei de gardă redă sentimentul autorului: Ediția cuprinde imagini fotografice din spectacolul „Niște țărani” jucat pe scena „Teatrului Mic” – inspirat de roman regizoarei Cătălina Buzoianu, care a conceput și scenariul „în șapte anotimpuri” –, precum și schițele de decor și de situații semnate de scenograful Mihai Mădescu. Autorul consideră direcția de scenă a Cătălinei Buzoianu, scenografia lui Mihai Mădescu, muzica lui Dorin Liviu Zaharia, interpretarea actoricească o fericită exegeză teatrală a romanului său. În viziunea sa, această montare reprezintă sub raportul virtuților estetice, al savantei caligrafii regizorale, al transparenței mesajului antitotalitar – cel mai important spectacol jucat în timpul directoratului său în Sărindar, fapt care îi prilejuiește bucuria de a aduce și pe această cale realizatorilor cel mai fierbinte omagiu.

În monografia Viața lui I. L. Caragiale (1940), ce poartă o dedicație onorantă pentru familia noastră (Prietenului George Corbu, omagiu de la bibliofil la bibliofil. Șerban Cioculescu, 25/3/1977), citim o cronologie care la anul 1852 consemnează: La 30 Ianuarie, în zori, se naște Ion, fiul lui Luca Caragiali și al Ecaterinei și se botează la 7 Februarie în biserica din satul Haimanale, jud. Prahova. Fiindcă pe data de 30 ianuarie boier Dinu va trece și în elita nonagenarilor culturii române, mă întreb, printr-un apel la numerologie, dacă I. L. Caragiale, pe care îl idolatrizează considerându-l cel mai mare scriitor român, nu i-a transmis odată cu data nașterii și încărcătura virală – termen la modă în vremi de molimă contemporană – ce i-a declanșat dragostea și suferința fără leac pentru teatru. Maladii intelectuale care, poate, prin extensie, l-au determinat să aibă o părintească înțelegere pentru bolnavul incurabil al cărții, așa cum m-a individualizat într-o altă dedicație – caracterizare de esență.

Și dacă tot mi-a pus mantia celui de-al patrulea hagialâc din pricini numai de Domnia Sa știute, întrucât nu am reușit, spre marea mea mâhnire, să-l fericesc cu un rând scris de mâna tatălui, îi ofer sărbătoritului, drept omagiu pentru aniversarea sa, bucuria unei dedicații a fiului din care e convins că purced, pe prima ediție a romanului Craii de Curtea Veche (1929): Cu cele mai bune sentimente prietenești. – 1 august 1932, Mateiu Ion Caragiale. Dedicația, deși este convențională și nu dezvăluie numele adresantului, este singura pe care am descoperit-o în peste un sfert de secol de febrile și neîntrerupte osteneli bibliofile, având în plus și particularitatea de a fi ascunsă pe prima pagină, deasupra textului, nerespectând cutuma paginilor de titlu sau de gardă. Și pentru ca spiritul cu ighemonicon al autorului Pajerelor să nu rămână mofluz, mai dăm la iveală un giuvaier de mare preț de pe la porțile Orientului din împărăția Măriei Sale Autografului: semnătura olografă, efectul unui himeric blazon, de pe culegerea de cronici ale vieții cotidiene de Alexandre Dumas Propos d’art et de cuisine (1894): Mathieu Jean Caragiale. Aferim, bre! Îi doresc magicianului care a răpit eternității Clipa, zăbavă cât mai îndelungată alături de noi ca să pot merge în căutarea timpului pierdut și să întorc mâna la spate vorbei cu gust de ghințură: Regret, Domnule Corbu junior, că ne-am cunoscut atât de târziu, ce lucruri am fi putut face împreună!, zicând: Mă bucur, magistre Săraru că ne-am cunoscut așa târziu pentru că n-ați avut timp să mă uitați!

Publicat în revista Pro Saeculum, nr. 1-2/2022, pp. 92–93 (PDF).